Ce pericole ne pasc din cauza inegalității create de acordarea discreționară a banilor

Ieri am făcut o activitate de invidiat. M-am uitat la situațiile financiare ale mai multor companii. Găsisem o listă de acțiuni pe care le recomanda un guru în investiții. 

Din toată lista aia n-am găsit nicio companie… niciuna care să fi făcut vreodată profit. Dacă n-ai făcut niciodată chestii din astea entuziasmante ca analiza de venituri, profituri, creștere, balanță și alte numere poate te întrebi cum e posibil să existe asemenea companii?

De unde au bani să-și plătească curentul, angajații, chiria? 

În limbaj corporatist, răspunsul e… din operațiuni financiare. Adică din împrumuturi, sau din emitere și vânzare periodică de acțiuni.

Despre „firme zombi”

Dar, ca să reducem totul la o chestie simplu de înțeles… e ca și cum ai avea o idee bună, ți-ai deschide o afacere în care ar trebui să investești niște bani ca să o dezvolți și să o crești, cu ținta ca într-o zi să devină profitabilă și să recuperezi investiția.

Dar ținta aia se tot îndepărtează și afacerea rămâne fără bani. Așa că, ce poți face? Te duci și mai aduci de acasă, te împrumuți, sau vinzi o parte din afacere unor prieteni (sau altor investitori) cu speranța că vei ajunge în final la profitabilitate.

Altfel trebuie s-o închizi.

Unele afaceri reușesc cu modelul ăsta. Amazon e astăzi una dintre cele mai mari companii din lume, deși mulți ani n-a avut profituri și a avut nevoie constantă de infuzie de bani.

Dar altele ard bani până când e imposibil să mai evite închiderea. Muuulte afaceri au povestea asta. Prea multe și nu e întâmplător. O să afli imediat că există o conjunctură care favorizează anomalia asta.

Când investești în acțiuni e greu să știi care dintre ele vor ajunge Amazoane, sau cel puțin mini Amazoane și care se vor evapora lăsând investitorii cu buzunare ușurate.

Și să-mi fac clar înțeleasă ideea. Nu e nimic rău dacă cineva are o idee de afacere să încerce să o pună în practică cu riscul de a eșua. Dar dacă e să eșuezi, vrei să eșuezi rapid cu cele mai mici pierderi, apoi să iei ce-ai învățat și să folosești lecțiile la următoarea încercare.

Asta înseamnă progres. Așa ar trebui să învețe antreprenorii și unii așa fac. Câștigul nu e numai al lor pentru că așa progresează întregul mediu de afaceri. 

Hai să vedem acum de ce multe companii, în loc să-și taie rapid pierderile, aleg să-și prelungească sângerarea îndreptându-se către o moarte mai lentă dar sigură. 

Poate crezi că problema e că unii antreprenori nu se pricep la afaceri și nu-și dau seama când e momentul să renunțe, dar o să vezi imediat că problema e alta.

Ludwig von Mises (nenea din poza de mai sus)

Ludwig von Mises a fost unul dintre cei mai mari economiști ai tuturor timpurilor. El s-a născut în 1881 la Liov, oraș din Ucraina care pe vremea aia făcea parte din imperiul Austro-Ungar și a decedat în 1973 la New-York unde a fugit de naziști înainte de începerea celui de-al doilea război mondial.

Mises a avertizat împotriva politicilor monetare inflationiste, împotriva “zgomotului” produs de mașinile de tipărit bani ale guvernelor.

În mijlocul anului 1929, în timp ce el avertiza lumea că va urma un colaps datorat expansiunii creditului, Mises a primit o ofertă foarte generoasă de la banca Kreditanstalt din Viena.

“O mare criză va veni și nu vreau ca numele meu să fie în vreun fel asociată cu ea.” i-a explicat el viitoare soții de ce nu vrea slujba.

“Dar totuși. Uite ce salariu îți oferă.”

“Mă interesează mai mult să scriu despre bani decât să-i câștig.”

Totuși, spre deosebire de alții care-au scris cărți de economie dar și-au pierdut banii în afaceri și investiții, Mises a reușit să-și protejeze averea și reputația de cea mai mare criză economică a secolului (The Great Depression).

Mises a ales corect. Pe lângă faptul că marea criză a venit la puțin timp după ce el a prezis asta, banca Kreditanstalt a dat faliment și a creat un val de panică financiară ce s-a răspândit în toată Europa.

Principala proprietate a banilor

Proprietatea esențială a banilor e una pentru care limba engleză are un cuvânt spectaculos: scarcity.

Google translate zice că în română se traduce raritate. E aproape, dar mai sunt niște nuanțe.

Pe lângă raritate, scarcity înseamnă ceva pentru care cererea e mai mare decât oferta. Există multe chestii rare de care “ni se rupe”.

Plus, în contextul banilor, scarcity trebuie să mai însemne un lucru. Toți trebuie să concureze în mod egal, după aceleași reguli pentru a obține bani. Dacă 1% din oameni pot să obțină oricând mai mulți bani… e o problemă majoră.

Banii ăia nu mai sunt bani buni.

Cei cu acces ușor la bani vor acumula din ce în ce mai mult pentru ei. De câte ori bani noi sunt adăugați în sistem, banii celor care nu primesc nicio bucățică în plus se devalorizează. 

Astfel se creează inegalități și alte distorsiuni. Prețurile se decuplează de valoarea reală a bunurilor, inflație, sau chiar hiperinflație.

În cartea Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel (Teoria Banilor și a Creditului), publicată in 1912, Mises explică mecanismul prin care sistemul bancar lărgește creditul și cantitatea de bani și cum intervențiile guvernelor accentuează asta. 

El spune că fără aceste pârghii de intervenție, ratele dobânzilor s-ar regla dinamic iar creditul ar exista doar în măsura în care ar fi oferit în mod voluntar de cei care reușesc efectiv să economisească și să acumuleze capital.

“Dar când creditul e băgat cu forța pe gât în piață, lucruri grotești încep să se întâmple.”

Bine spus grotești. O să vezi imediat că efectele se extind dincolo de economie. Pe măsură ce inegalitățile creează nemulțumiri în rândul oamenilor, cresc riscurile ca tot felul de evenimente violente să aibă loc: revolte, războaie civile, războaie mondiale.

Cresc riscurile să apară curente ideologice sau sisteme politice distructive, așa cum lumea de după marea criză din 1929 a dat naștere apocalipticului partid Național Socialist din Germania (Nationalsozialist).

Încă n-am spus nimic despre…

Băncile centrale și guvernele „tipăresc bani”, dar cine plătește nota?

În luna martie, din cauza virusului și ale efectelor lui asupra economiei bursa de valori a scăzut brusc. Federal Reserve Bank a intervenit imediat pentru a opri scaderea. 

A scăzut la zero dobânda de referință, a pornit “imprimantele de bani” si a început să cumpere obligațiuni de stat. Plus, pentru prima dată în istorie, au cumparat obligatiuni corporative.

În plus, guvernul a acordat câte $1000 tuturor cetățenilor americani. 

Acțiunile astea au ajutat la oprirea prăbușirii bursei și chiar la începerea revenirii prețurilor. Dar foarte multe afaceri au dat faliment și milioane de oameni și-au pierdut slujbele.

Cred că și Mises ar fi fost de acord că în acel context n-a fost nimic rău cu acordarea celor $1000 tuturor oamenilor.

Dar multe alte ajutoare s-au dus spre mari corporații în timp ce multe afaceri mici care ar fi putut fi salvate n-au reușit să obțină nimic și au trebuit să pună lacătul pe ușă.

Inclusiv cumpărarea obligațiunilor corporatiste e un mod discreționar de a acorda ajutor.

În concluzie, avem o criză în contextul pandemiei, băncile centrale și guvernele fac multe acțiuni pentru a încerca să ajute depășirea crizei.

Până acum, efectul acțiunilor a fost oprirea scăderii prețurilor la acțiuni, imobiliare și alte active financiare.

Dar mare parte din bani nu sunt acordați celor care au cea mai mare nevoie de ei. Marile corporații își iau partea leului în timp ce milioane de oameni își pierd slujbele și micile companii se chinuie să supraviețuiască. Multe fără succes.

Plus… ce-i cel mai trist, „binefăcătorii” nu plătesc din buzunarul lor pentru că buzunarul e gol. Și înainte să facă toate astea erau plini de datorii. Banii trebuie plătiți înapoi de populație în viitor.

Și asta nu e tot. Fie că se va întâmpla ceva mai rău sau nu, sporesc riscurile de scenarii apocaliptice precum hiperinflație, războaie și haos socio-economic.

Lucruri grotești, cum zicea von Mises.

Ca impact in mediul de afaceri se întâmplă lucrul despre care am vorbit la început: înmulțirea și menținerea artificială în viață a companiilor zombie.

Pentru ca anomalia asta să se întâmple, e suficient ca băncile să se joace cu dobânda de referință. De ce? Când aceasta e prea mică e foarte ușor să obții „bani ieftini” de la bănci, de ce să te mai chinui să faci o afacere solidă cu viziune pe termen lung?

Astfel companiile zombie continuă să sugă fonduri, deși ar trebui să moară cât mai repede pentru că existența lor face rău tuturor: investitorilor, angajaților și întregii populații care suportă în final nota de plată.

Alte efecte de al doilea ordin (și mult mai triste) am observat în mediul social.

New Yoork, New Yoork…

Am văzut ieri un articol despre ce se întâmplă astăzi într-unul dintre cartierele New-York-ului cu bună reputație înaintea pandemiei: Upper West Side.

Dintr-un cartier în care oameni din clasa mijlocie se bucurau de o viață normală, astăzi a ajuns un fel de iad. Mulți oameni și-au pierdut slujbele și fie au plecat în orășele unde sunt taxe și chirii mai mici fie au ajuns pe străzi.

Alții, care mai nou au avut opțiunea să lucreze de acasă, au plecat din aceleași motive: taxe, chirii și costuri mai mici. 

Cartierul e astăzi plin de oameni ai străzii, de drogați și de crime. 

Articolul conținea și o fotografie care m-a oripilat. În timp ce soarele încă mângâia oamenii cu căldură și lumină, pe un trotuar din acest cartier o femeie urina și îi făcea sex oral unui “domn”.

OK. Asta e doar o întâmplare. Dar pe langa multi șomeri, în USA au avut loc și revolte de stradă plus alte probleme. Lucrurile nu merg bine nici la ei, nici în restul lumii.

Problema tristă a omului obișnuit

Nu mă apuc acum sa analizez cauze, și să dau soluții. Viata reala e prea complexă pentru ca mintea oamenilor să poată înțelege toate aspectele. 

Societatea noastra și modul în care funcționează băncile centrale și guvernele erau fragile și înainte să înceapă pandemia. Aceasta doar a scos la suprafață multe probleme.

După mintea mea însă, majoritatea oamenilor dependenți de un loc de muncă și de o singură sursă de venit, mai ales cei care au și datorii… sunt condamnati sa traiasca cu sabia lui Damocles deasupra capului. Practic ei pot deveni faliți în orice moment. Mulți dintre ei, dacă nu se pot baza pe familie pot ajunge pe străzi.

Explică-mi te rog… Ce poate face un angajat care plătește rate la banca pentru un apartament în care locuiește daca-si pierde slujba, nu-și găsește alta și nu mai poate sa-si plateasca ratele?

Ce poate face dacă nu are o familie care să-l poată ajuta?

Știu că materialul ăsta e cam depresiv, dar mi pentru mine reflectă niște realități. Și vestea bună e că e bine să știi despre aceste riscuri, să nu ai o atitudine de victimă și să iei măsuri ca să te ferești de ele.

Oricine e fragil trebuie sa ia măsuri urgente prin construirea de redundanță în ceea ce privește aptitudinile, sursele de venit și economiile.

Mai multe detalii despre aceste soluții în următorul articol.

P.S. Să înțelegi cum funcționează banii e un prim pas care te ajută să-ți îmbunătățești în timp situația și să schimbi fragilitatea cu robustețe.

Comments

  1. florea stefan

    buna ziua, domnule bogdan, va rog sa imi recomamdati un broker serios si convenbil , care sa aiba in portofoliu actiuni romanesti (admiral nu are). de 1000 de lei.mutumesc

    1. Post
      Author
  2. Radu

    Interesant articol Bogdan.
    Multumesc.
    Ce vreau sa spun este ca bancile si corporatiile nu sunt de vina ca tugulanul planetar consuma la greu obiecte de care nu are nevoie.
    Acestea consuma din resursele lor financiare mult mai mult decat o rata ptr.un credit imobiliar. Marile companii sun tot mai prospere datorita lor. ( ex.Apple ). Nu te obliga nimeni sa iti schimbi telefonul, televizorul etc. anual sau la doi ani. Cand fiecare va intelege asta orice problema va fi mai usor de gestionat.

Lasă un răspuns la Radu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.