Cum să nu te transformi în zombi și să ai zile cât mai bune la slujbă

“Dom’ director, vă rog sa mutati copiatorul din biroul meu că nu pot să fac nimic toată ziua. Vin o gramadă de colegi și mă roagă pe mine să le fac copii (de hârtie). La toți le spun că nu-i treaba mea să fac asta și ei îmi spun că au nevoie de ajutor că nu știu să umble la el.”

“Păi și unde să-l mutăm Mihnea?”

“Nu știu, găsiți vă rog un loc.”

“N-avem unde? Spune tu unde și eu îl mut.”

“Dacă n-aveți unde, puneți-l la dumneavoastră-n birou!”

Era să leșine de râs bunicul meu când i-am spus povestea asta întâmplată la prima slujbă a fratelui meu după terminarea facultății, inginer de sistem la Apele Române în Tg-Jiu. Nu știu dacă a fost vorba de mândrie că nepotul lui nu-i fraier să stea cu capul plecat în fața șefilor, sau se distra pe seama naivității lui de a-și risca slujba înfruntându-și șeful.

Are fratele meu o grămadă de povești de acolo. Din alea ca în filmele cu Dem Rădulescu de pe vremea lui Ceaușescu. Din cauză că iubește pescuitul, i s-a potrivit ca o mănușă slujba “de la Ape”. S-a împrietenit rapid cu directorul general și cu directorul economic, doi foști comuniști bătrâni, corupți și șpăgari. În rest, erau oameni “de gașcă”, le plăcea pescuitul, natura și chefurile.

Și l-au luat pe frate-miu în gașca lor pe post de “copil de trupă”. Probabil îl credeau mai docil, dar Mihnea era dintr-o bucată și dacă nu-i convenea ceva le spunea în față. În general a avut experiențe bune de viață alături de gașca directorilor de la stat: chefuri, partide de pescuit prin tot județul și în Deltă.

Dar au fost și momente mai tensionate între ei: scandalul cu copiatorul, refuzul lui Mihnea să meargă la cules de cireșe, sau să intre-n partid când li s-au împărțit la toți angajații hârtii de aderare în PSD. 


Când am cunoscut-o pe Patricia, frumoasa și iubita mea soție, lucra în bancă. M-am dus acolo într-o seară ploioasă de toamnă și ea a fost prima pe care am văzut-o după ce-am intrat fleașcă de ud în bancă. Mi-a plăcut de ea din start. Cum să nu mă cucerească? Pe lângă frumusețe, era și foarte plăcută, caldă și amabilă.

La puțin timp după ce ne-am întâlnit, mi-am făcut curaj s-o invit “în oraș” și așa a început totul. 

Deși câștiga o grămadă de bani în bancă, rar pleca acasă înainte de ora 20:00. Pe lângă asta, se-ntâmplau multe alte chestii urâte pe-acolo. O luam seara de la birou, frustrat că n-avem mult timp să petrecem împreună, îmi povestea despre cele petrecute și câteodată plângea din cauza stresului. 

Unii erau protejați, iar altora li se dădea mult de lucru, target-uri absurde, se punea presiune, li se cerea să stea la lucru oricât e nevoie ca să termine totul… 

Nimic din ce făceau nu era apreciat și bonusurile erau împărțite tot după nepotisme, nu după merite. 

Și-a dat demisia, dar nici la alte slujbe n-a fost mai bine, doar când a început să lucreze pe cont propriu, fără șefi, target-uri și program impus de alții.


Sora mea Andra, a terminat științe economice, ca Patri. Prima ei slujbă a fost la o firmă de recrutare. Era bucuroasă că are serviciu și a prins repede ce trebuia să facă.

Aveau pe de-o parte niște firme care aveau nevoie de oameni, pe de alta CV-uri ale oamenilor care-și căutau slujbe, sau liste cu oameni care aveau alte slujbe, dar pe care încercau să-i recruteze pentru firmele cu care lucrau ei.

Scopul era să ajute firmele să-și ocupe pozițiile libere cu oameni cât mai potriviți. Andra trebuia să caute și să selecteze oamenii, apoi să-i sune, să le spună despre slujba oferită, iar pe cei interesați îi chema la interviu.

La nici 23 de ani și la puțin timp după absolvire, le lua interviu unora pentru posturi de director.

Primele luni a fost chestia asta cu învățatul de lucruri noi, cunoscut oameni… și au trecut cum au trecut. Dar mai târziu a aflat cu cine are de-a face. Au început și ai ei s-o stoarcă “ca pe-o lămâie” cât puteau de mult și îi dădeau salariu umilitor de mic.

Aproape a cedat din cauza stresului, de multe ori o găseam plângând și ajunsese să nu mai poată dormi noaptea de stres. 

Dar lucrurile s-au îmbunătățit pentru ea. A făcut un curs de machiaj și a fost pe departe cea mai bună din grupă. După ce a luat examenul, profa de la cursul de machiaj i-a propus să lucreze împreună.

Andra a acceptat, și-a dat demisia de la slujbă și a început o nouă aventură. În scurt timp, a ajuns să iubească ce face, să se plimbe prin toată țara și câștiga de două ori mai mult decât mine cu salariul meu de programator cu 10 ani experiență. 

Dar a făcut o greșeală mare. Deși își depășise mentora și nu puține dintre clientele ei îi spuneau: “Andra, tu ești make-up artistul numărul 1 din România.” ea a rămas angajată.

Lucrurile n-au mai mers așa de bine pentru ea. I se cerea să facă din ce în ce mai multe sarcini care n-aveau legătură cu postul ei de trainer, câștigurile i-au scăzut pentru că de la o lună la alta afla că firma e nevoită să rețină procente și comisioane din ce în ce mai mari din banii aduși de ea.


După toate astea și după poveștile de săptămâna trecută, cum aș putea să dau cuiva sfatul să se angajeze? Probabil recunoști și tu o parte din situațiile astea. Dacă nu le-ai trăit pe pielea ta, li s-au întâmplat apropiaților tăi.

Pe bune. Sunt convins că…

Pentru orice om cel mai bun sfat e să nu lucreze nicio zi din viața lui ca angajat

Mai bine să facă tot ce poate ca să câștige bani pe cont propriu, oricât de greu îi va fi o perioadă. Dar uite care-i partea dulce. Cu cât e mai greu, cu atât răsplata e mai mare odată ce ajungi dincolo.

Poate e la fel de greu și ca angajat, dar problema e că nu există “dincolo”. E un drum cu “dead end”. O viață în care ești amăgit de minciuni, ești împins să-ți iei credit ca să devii mai dependent de slujbă și să-ți fie aproape imposibil să mai scapi din ghearele sistemului.

Când ești pe cont propriu ai pielea în joc. Sau înveți, devii performant și poți ajunge să ai tot ce-ți dorești, sau te chinui să supraviețuiești.

Ca angajat e imposibil să ai aceeași motivație. Nu lucrezi pentru tine și pentru bunăstarea ta, lucrezi pentru niște străini și cineva îți spune în fiecare dimineață ce să faci, cum să faci și cât să faci (de multe ori… mai mult decât e omenește posibil).

Eu am un sentiment de rezistență și când mă pune băiatul meu Matei să fac chestii. El pare a fi mai bossy. Ne jucăm ceva și-mi spune să fac chestia X… mă apuc s-o fac și mă întrerupe. “Nu așa tati. Îți spun eu cum să faci.” Imediat mă aprind. “Matei, lasă-mă tati să fac cum vreau eu.”

(Re)întâlnirea cu Zombii

Săptămâna trecută m-am dus la o firmă să-mi iau niște produse. Am pus adresa pe Google Maps pentru că nu mai fusesem în zona aia. Firma e într-o casă aflată pe o străduță super cochetă aflată pe un deal din Oradea. Era o zi cu soare, casele din zonă erau frumos decorate cu flori, plante, copaci cu frunze verzi și mirosea frumos, nu a oraș. 

Toate astea mi-au dat un sentiment plăcut și am intrat zâmbind în firmă unde erau un domn și o doamnă.

În timp ce așteptam să-mi dea produsele, încep să fac o mică conversație.

“Ce frumos e aici pe străduța dumneavoastră.”

Amândoi s-au uitat la mine surprinși.

“N-am prea observat.”

După o scurtă pauză, întreb.

“Trenurile fac mult zgomot?” (strada e aproape de gară).

“Nu știm că noi stăm aici înăuntru toată ziua și lucrăm. Șefa știe că ea aici locuiește.”

Ce să înțelegi din toate astea? Că atunci când mergem la lucru, nu mai vedem nimic în jurul nostru? Nu putem să apreciem un loc frumos? Nu mai auzim? Devenim niște zombi care se duc la locul de muncă doar să ne vindem timpul în schimbul unor bani?

Să zicem că ai totuși o putere și motivație ieșite din comun, ești foarte bun la meseria ta și reușești să faci de fiecare dată o treabă bună.

Există și oameni din ăștia, care duc o firmă sau o echipă în spate, aproape pe cont propriu. Oare se bucură ei de răsplata pe care-o merită? Au vreo șansă să atingă punctul ăla de inflexiune în care să știe că au făcut atâția bani încât sunt aranjați pe viață? 

Slabe șanse. Slabe de tot.

Totuși, după toate astea, trebuie totuși să-ți mărturisesc ceva.

Știu că mulți oameni vor alege să-și ia o slujbă în loc să-și facă o afacere. Știu că mulți sunt aproape blocați în situația asta pentru că au credite și simt că n-au energie și alte resurse s-o ia de la zero.

Așa că, hai să-ți spun…

Cum poți să ai o viață bună chiar dacă ești angajat

Sunt patru chestii care te pot ajuta să nu te transformi într-un zombi care parcă are viața pusă pe pauză cât timp se află la serviciu. Ar putea chiar să-ți facă viața plăcută, deși există o mare problemă.

Chestiile astea sunt valabile indiferent care e munca ta. Și dacă ești angajat și dacă ai propria afacere.

Ca să fii satisfăcut de munca ta ai nevoie de:

  • un mediu în care să ai relații de calitate cu colegii
  • o autonomie cât mai mare
  • să-ți placă ce faci și să simți că poți să-ți crești competențele
  • să câștigi suficient încât să nu-ți faci griji că n-ai cu ce să-ți plătești cheltuielile și datoriile.

Dacă ai toate astea, sau porții cât mai mari din fiecare la un loc de muncă, cred că e foarte posibil să fii satisfăcut.

Dacă nu le ai, și cei mai mulți nu le au, în funcție de care variabile sunt prea mici și cât sunt de mici, poți alege să-ți cauți altă slujbă, sau să rămâi la aceeași și să încerci să le crești.

Dar ziceam ceva de o mare problemă…

Deși prin modul în care contribui la bunăstarea firmei, felul în care îți faci treaba și cel în care te comporți influențezi variabilele de care-ți spuneam, niciodată nu poți avea control total.

Întotdeauna depinzi de cei de mai sus și de felul lor de a fi. De modul în care ei apreciază comportamentul, competențele și rezultatele oamenilor.

În schimb, atunci când ai propria afacere poți avea control total. Și din postura de proprietar de afacere e bine să știi că pentru a avea angajați mulțumiți și loiali trebuie să le oferi toate aceste lucruri: salariu bun, autonomie, un mediu sănătos în care oamenii să colaboreze bine, să se înțeleagă bine între ei și să simtă că-și pot dezvolta competențele.

Cu toate astea, sunt mulți afaceriști care sunt departe de a controla cum trebuie toate astea astfel încât afacerea lor să le facă viața mai bună.

Pentru că acesta trebuie să fie primul rol al unei afaceri: să-ți facă viața mai bună, atât ție, cât și echipei tale și clienților tăi.

Dacă vrei să te numeri printre cei care știu cum să facă bine toate astea, vrei să ai o afacere de succes, sau vrei să renunți la slujbă pentru a începe propria afacere, fii cu ochii pe email pentru că în câteva zile voi lansa o carte din care poți învăța tot ce ai nevoie pentru a-ți maximiza șansele să ai o afacere de milioane.

P.S. Dar nu trebuie să aștepți până atunci ca să investești în tine.

Comments

  1. Cristina

    F.bun articol.
    L-am citit cu multa placere si da…ai dreptate..ideal ar fi sa lucram pentru noi .
    In cazul meu…este cam tirziu si foarte greu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.