Cum te ajută poveștile să câștigi jocul vieții

Tânărul Ion se înscrie-n armată, bucuros că în curând își va schimba încălțarile cu unele care n-au găuri în talpă. E singura sansa pentru el sa scape de saracie si sa faca ceva cu viata lui. 

Inainte sa inceapa perioada de instructie, un ofiter îl ia deoparte si-i spune.

“Baiete, am citit dosarul tau. Te-ai inscris in armata sa scapi din mizerie, dar ai greșit adresa. Oamenii ca tine nu reusesc aici. Zilele urmatoare vei afla ce-nseamnă iadul. Doar oamenii puternici rezistă în armată și mai bine renunți de pe-acum.”

Ion e distrus. Se duce abătut spre baraca unde trebuia să doarmă alături de ceilalți recruți, gândindu-se dacă mai are rost să stea acolo până a doua zi.

Până la urmă a avut dreptate ofițerul. El nu e într-o formă fizică așa de bună și n-o sa poata face față la exercitiile dure de la instrucție.

Noaptea aia nu poate sa doarma deloc. Se tot zvârcolește și se-ntoarce de pe-o parte pe alta, până-și trezește vecinul de pat. 

“N-ai somn, vecine?”

“Nu stiu ce caut eu aici. Nu vreau sa te stresez si pe tine, dar mi-a spus un ofiter ca n-am sanse sa rezist la cât de dură va fi instrucția.”

“Stai linistit vecine. Eu nu ma stresez. Stiu care e jocul. Treaba lor e sa faca cât mai mulți oameni să renunțe într-un timp cât mai scurt. Tot ce încearcă sa facă clownii ăștia e să ne dea sarcini grele, să ne pună să terminăm într-un timp imposibil și să vadă ce se întâmplă. E un joc. Ei au scris niste reguli. Dacă întelegi regulile, le poți urma si poti câștiga jocul. Nu e mare lucru. Nu e greu.”

Poveștile care ni se spun au o putere fascinantă.

Ele pot fi ca o inchisoare, sau ca un binefacator invizibil. Câteodată e imposibil să schimbi povestea din mintea unui om, dar alteori o noua poveste spulbera toate lacătele celulei in care sunt blocați de unele convingeri. 

Soarta lui Ion e usor de prevazut dupa povestea aflata de la vecinul de pat. La fel ar fi fost si dacă-l întâlnea prima dată pe vecin si apoi pe ofiter pentru că… povestea cea mai puternică invinge.

În loc să facă pe el de frică la amenințari, Ion ar fi râs în sinea lui:

“Uite-l și pe clownul ăsta cu ce texte vine la mine. Jocul a-nceput. Exact cum mi-a spus vecinul.”

In viata de zi cu zi, e important modul in care TU lasi sa se desfasoare naratiunea vietii tale si pe cine lasi sa-ti influenteze povestea.

Jocul mare si jocurile mici

În lumea asta mare a noastra exista multe alte minilumi. Fiecare lume are regulile ei, are jocul ei. In unele lumi suntem puși să jucăm fără voia noastră: familia, grădinița, școala, mai demult era armata. Pe altele ni le alegem singuri. Slujba X la stat sau Y la o companie. Unele lumi ți le creezi singur: o nouă familie, o companie, o echipă.

In viață joci in acelasi timp mai multe jocuri în lumi diferite și toate jocurile astea la un loc… dau formă operei supreme: jocul vieții.

Băi frate… și nu-i usor cu jocul ăsta… e plină lumea de clowni…

J.P. Dejoria (miliardarul american despre care am scris aici) i-a trimis un bilețel amicei sale Michelle Phillips (cântăreața și actriță bunicică) în timpul unei ore. Profesorul i-a ridicat în picioare și a făcut un Nostradamus în fața clasei:

“Elevi, uitați-vă bine la aceștia doi și ascultati vorbele mele. Ei n-o să facă nimic cu viețile lor.”

Încălcaseră o regulă dintr-un joc mic și suprapreciat: cursul lui. 

Pentru a câștiga jocul vieții nu trebuie să câștigi toate jocurile. Câteodată îi credem pe oamenii ăștia mici care ne spun cât de important e jocul in care ei au făcut regulile. Și în mintea noastră iși fac loc povești care ne taie aripile și ne fac să pierdem și in alte jocuri:

“Nu sunt în stare de nimic. A avut dreptate profesorul Măcred Dumnezeu, n-o să fac nimic în viață. Sunt incapabil, ratat, prost și urât.”

Nimeni nu e așa, dar povești ca asta au puterea unui blestem, mai ales daca ni le spun părinții, care trăiesc și ei în lumea lor mică, limitată de poveștile pe care le-au auzit și ei de la alți creatori de lumi, jocuri și reguli.

Hai sa facem acum o vrajă bună și să punem acolo în mintea ta sămânța unei povești care sper să crească atât de mare și puternică încât să sufoce toate buruienile plantate acolo de gradinari nepriceputi, sau rău-voitori.

„Ai tot ce-ți trebuie ca să câștigi jocul vieții și acela e singurul care contează în final.”

Ca să câștigi orice joc, clarifică-ți două lucruri: care-i scopul lui și care-s regulile.

Dacă le ai clare în minte, orice joc e aproape câștigat. Și îți mai spun câteva lucruri care te-ajuta sa iei o medalie de la viață. 

A. Încearcă în fiecare zi să fii mai bun decât ieri, dar nu concura cu nimeni. Scoala nu e un concurs. O slujba nu e o competitie.

B. Scrie cu pixul pe-o hârtie ce înseamnă pentru tine să câștigi jocul vieții. Lucruri pe care sa le iei in considerare cand scrii scopul vietii. 

  • Ce oameni admiri? Ce vrei să ai de la fiecare? Inainte sa te uiti la realizari profesionale sau materiale, uită-te la oameni care au tot timpul o stare de bine, care emana si molipsesc oamenii cu energie caldă.
  • Scopul nostru biologic e sa ne transmitem mai departe genele.
  • Ce valori sunt importante pentru tine?
  • Relatii frumoase. E mai bine să pui un zâmbet pe fața unui om decât să câștigi o ceartă.
  • Ce meserie iti place sa faci? 
  • Din ce trib vrei sa faci parte?

C. Acceptă că în viată va trebui să joci jocuri pe care nu vrei sa le joci. Daca te opui, nu inseamna ca ele vor disparea, dar le vei percepe ca fiind mult mai grele decat sunt de fapt.

D. Încearca să deslușești regulile fiecarui joc și ține cont de ele, dar alege singur ce înseamnă să câștigi și adaugă propriile reguli. Uita-te la vecini care par ca stiu cum sa câștige jocul cu lejeritate si întreabă-i care-s regulile. Nu asculta neaparat de clowni pentru ca exista reguli in spatele regulilor.

E. Dacă ai de ales, nu sta prea mult in lumi care te abat de la povestea vietii tale.

F. Alege-ți jocuri care se potrivesc cu ce-ai pictat la pasul B.

P.S. Nu le știu nici eu pe toate, dar mai am aici câteva jocuri și reguli care cred ca pot aduce lucruri bune în povestea vieții tale.

Comments

  1. Lucian Cazac

    M-am recunoscut la maxim în poveştile din acest articol în care profesorii mi-au reproşat că nu le respect jocul şi au refuzat să îmi ofer suportul lor profesional în evoluţia mea. Există mentalitatea de a promova doar elevii cu calităţi şi percepţii excepţionale iar cei mai mediocri să fie lăsaţi pe un plan secund pentru că erau o investiţie total neprofitabila. Am urmaţi n paralel 2 şcoli cea elementară şi separat o şcoală de artă muzicală în care profesorii efectiv îmi subminau evoluţia, chestie care s-a reflectat în viaţa mea în orice formă de activitate pe care o începeam şi nu reuşeam să ajung la rezultate concrete sau la un anume succes dorit pel inia respectivă. Am realizat citind articolul tău unde era hibă. A fost ca un click care a declanşat o explicaţie pe care o căutăm de foarte multă vreme raportată la stările mele de eşec repetabil. Foarte interesant că aceasta ancora puternică creată de dascălii mei de atunci a rămas foarte puternic ancorată până în prezent, dar acum că ştiu exact despre ce este vorba voi găsi metodele eficienta în a elimina aceasta greutate care mă înfrânează în tot ceea ce fac sau în acea evoluţie pe care o doresc în proiectele mele. Mulţumesc Bogdan.

Lasă un răspuns la Lucian Cazac Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.