De ce astăzi e momentul să-ți dai demisia

“Bogdane, ar fi bine să te angajezi ca să câștigi și tu niște bani că eu n-am de unde să vă mai dau.” mi-a spus maia într-o zi.  Terminasem clasa a 10-a și începuse vacanța de vară. 

Se împlineau 3 ani de când eu, Mihnea și Andra ne despărțiserăm definitiv de mama și 4 ani de la decesul tatălui.

Durerea e aproape insuportabilă când pierzi cele mai dragi persoane, dar am aflat pe pielea mea că suntem echipați cu suficientă putere ca să ne putem ridica de la pământ și să ne continuăm viața.

Eu și frații mei am reușit asta și datorită bunicii noastre. Maia ne-a oferit toată iubirea și făcea tot ce putea mai bun pentru noi. Cu banii era greu, dar cumva se descurca ea să ne pună ceva bun de mâncare pe masă, să ne îmbrace, să plătească întreținerea și așa mai departe.

Dar cu banii de buzunar era mai greu. La vârsta aia eu și Mihnea puteam cheltui într-o zi toți banii cu care maia ne întreținea o lună.

Nu mai știu ce-a fost în capul meu și am acceptat până la urmă să mă angajez.

A vorbit maia cu un director de la MARSAT, o firmă la care lucrase tata în toată perioada comunistă. După revoluție și-a dat demisia și a deschis un bar împreună cu un fost coleg. După ce tata a decedat, colegul a păstrat barul pentru el și până la urmă l-a falimentat.

Serviciul meu a fost de muncitor necalificat la un depozit. Mă duceam dimineața cu bicicleta și în majoritatea zilelor dormeam peste niște colaci de cabluri groase cât mâna.

În prima zi de lucru am făcut cunoștință cu șefa de magazie, doamna Maria.

“Măi Bogdane, eu te cunosc de când erai mic. Am fost coleg mult timp cu tăticu’ tău și am ținut mult la el. Dar maică-ta a fost o nemernică. Să-și lase ea așa trei copii singuri.”

Dacă mi-ar fi spus oricine lucrul ăsta despre mama, n-ar fi scăpat ușor. Am iubit-o atât de mult pe mama și a fost un om minunat. Nu avea dreptul nimeni s-o jignească sau s-o judece fără să știe ce s-a întâmplat cu adevărat și ce a fost în sufletul ei. 

Atunci eram arțăgos și nu știu ce-aș fi făcut cu altă persoană, în alt context. Dar asta era “șefa” mea. Am tăcut din gură și am lăsat-o să creadă ce vrea.

Într-o zi când vara era pe sfârșite și mai aveam vreo 3 zile de lucru, șefa mi-a spus că trebuie să merg cu niște colegi la gară să descărcăm ceva marfă dintr-un tren. 

Mi-am imaginat cum mă duc acolo îmbrăcat în salopetă și că sunt șanse mari să mă vadă colegii de liceu care se întorc de prin vacanțe de la mare, munte, bunici sau de pe unde-or mai fi fost. 

Eram în gașca celor populari și nu puteam să mă compromit. M-am urcat pe bicicletă și-am fugit acasă fără să-mi pese dacă mai iau banii, sau ce alte consecințe-ar mai putea fi.

De rușine, nu m-am mai dus deloc la lucru în ultimele zile. Totuși, într-o zi mi-a spus maia c-a sunat directorul să merg să-mi dea salariul.

Domnul Bărbuți era un om minunat, cum rar întâlnești. Mi-a explicat cu căldură că n-a fost bine c-am fugit, să nu mai fac altă dată și chestii din astea. Normal că Murphy nu dormea și m-am întâlnit și cu șefa Maria care m-a făcut cu ou și cu oțet.

Whatever. Încă o mică umilință. 

Am luat salariul și… mai ții minte ce-am spus puțin mai devreme? Eram expert la spart bani. I-am pierdut pe toți la păcănele în câteva ore.

Să pierzi banii la jocuri e mai rău decât să mergi la serviciu, dar să mergi o vară-ntreagă la serviciu și apoi să ți-i înghită un aparat din ăla… e apogeul disperării. Eram desfigurat și credeam că o să mor de ciudă. De ce-am intrat eu aici? De ce-am jucat? M-am dus toată vara la lucru degeaba…

Până la urmă n-am murit și aș vrea să-ți spun că după toată experiența asta nu m-am mai angajat în viața mea. 

Aș vrea să-ți spun cum după ce-am terminat liceul am început o afacere.

Dar nu-i așa. Am urmat pașii inscripționați în programa societății și după ce am terminat cu pasul 1 (școala primară și liceul), am continuat cu…

Pasul 2 – Facultatea

Așadar, m-am dus la facultate, care e mai rea decât slujbele. La o slujbă e posibil să mai înveți o chestie-două care să-ți fie de folos în viața reală și de bine de rău… primești niște bani.

Dar la facultate, sau nu înveți nimic, sau înveți 100% lucruri care nu-ți mai folosesc niciodată, sau înveți foarte foarte puține lucruri utile.

Din punctul ăsta de vedere e mai bun liceul, deși nici acolo nu e grozavă rata de învățături utile raportate la pierderea de timp.

După ce-am terminat facultatea, niciodată n-am avut nevoie de vreo chestie de care mi-am izbit capul acolo în cei 5 ani.

Și nu mă refer doar la ce-am învățat eu, ci la tot ce s-a predat acolo.

Un băiat deștept care-a fost șeful nostru de promoție, a făcut 2 ani într-unul și ne-a depășit pe drum. A terminat cu un an înainte și a rămas în cadrul facultății. În ultimul an am făcut și-un seminar cu el. Peste câțiva ani mă întâlnesc cu un fost coleg.

“Bogdane, hai să-ți arăt un filmuleț.” 

“Ăsta e Vilan? S-a făcut lăutar?”

“Da. A renunțat și la slujbă. E lăutar full-time.”

Și hai să zicem că te numeri printre norocoșii care totuși învață ceva util. E posibil, dar tot nu recomand, în special în vremurile noastre când găsești totul online.

“You dropped a hundred and fifty grand on a fuckin education you could’ve got for a dollar fifty in late charges at the public library.” Mat Damon în Good Will Hunting

Sună mai mișto în engleză, dar hai s-o și traducem.

“Ai aruncat o sută cincizeci de mii pe o futută de educație pe care-o puteai avea pentru un dolar jumate’ plătiți la librăria publică pentru întârzieri.” 

Hai că merge și-n română.

La noi nu sunt așa de mari costurile în bani, dar timpul irosit nu ți-l mai dă nimeni înapoi.

Pe lângă timp, mai pune în rețetă umilințe, frica de la examene, stresul și înfundarea mai adâncă în programarea socială.

Dacă vorbim de umilințe, pe lângă cele de la facultate… în timpul rămas, aveam parte de frustrări și la un alt loc de muncă necalificată: barman.

Altă slujbă unde doar mi-am pierdut timpul și degradat sănătatea fără să mă ajute cu nimic pe termen lung. Măcar aveam bani de țigări.

Pasul 3 -> După facultate, caută-ți slujbă “în domeniu”

Am fost printre „norocoșii” care și-au găsit o slujbă după facultate la o firmă care presta servicii în minerit. Mulțumesc lui Dumnezeu că lucram în cariere la suprafață că nu-mi imaginez ceva mai înspăimântător decât să te bagi sub pământ și să sapi pe-acolo.

Deși mi se face rău dacă-mi imaginez o zi de lucru de la slujba aia, eram atât de “pierdut” încât am învățat câteva lucruri care mi-au folosit mai târziu în viață.

M-am ridicat de la “fundul mării” la “aproape de suprafață” dar tot mult sub nivelul zero.

Prețul? 

Ai ghicit… doar niște extra umilințe și frustrări.

Imaginează-ți să ai 23 de ani, salariu sub $20 pe lună, să n-ai prietenă, să știi că prietenii tăi se distrează împreună și pe tine să te țină o babă până la 10 seara la birou să o ajuți să facă tabele în Excel, sau să redacteze contracte în Word.

Ăsta era mersul acolo. Să-i poți spune a doua zi șefului că ai stat până seara la lucru.

Dar se putea și mai rău. Câteodată rămâneam pe șantier până venea noaptea și nu de fiecare dată pentru că era de lucru. 

Eu n-aveam mașină de serviciu și se întâmpla să fiu pasager în mașina unui coleg care prefera să stea cât mai mult timp plecat de-acasă decât să se-ntâlnească cu nevastă-sa.

Noul director era tata unui fost coleg de liceu, mai mic decât mine. N-avusesem de-a face cu el niciodată, și nu mă deranjase cu nimic, dar părea că are aroganța aia “de copil de bani gata”.

Într-o zi “mă invită” directorul la el acasă să-i culeg cireșele.

Muream de frustrare în sufletul meu, dar mi se părea că n-am de ales.

M-am dus să culeg cireșele că de… trebuia să-i facă dulceață la copil. În timp ce-mi făceam treaba de sclav, bineînțeles că s-a întâmplat și ce mă rugasem să nu se întâmple. 

A apărut și Răzvănel cu prietena pe-acolo prin curte. Le-a dat domn’ director bani de benzină și de-o pizza și-au plecat.

Ca să scap de toate astea, am făcut ce-ar face majoritatea oamenilor, mi-am căutat o slujbă mai bună. Și da. Am găsit-o. Pentru următorii 10 ani am lucrat ca programator la Siemens, Continental și Alcatel.

în sfârșit am ajuns într-o poziție unde am învățat multe lucruri, am câștigat mulți bani și am văzut câteva țări, inclusiv China. Dar tot angajat am fost. Tot trebuia să mă duc în fiecare dimineață la apel, să ascult de șefi, să fiu obligat să-mi petrec mai mult timp cu oameni nesuferiți decât cu familia.

Să mă stresez pentru tot felul de tâmpenii, să fiu chemat la lucru în weekend-uri, să pierd ore în trafic în fiecare zi.

Mai am sute de povești. Poate ți le spun altă dată, acum trec la ce-am învățat din toate astea.

Viața de angajat e un fel de prostituție, sau sclavie. Umilințe, frică, stres, râs forțat la glume proaste, mers să-i cumperi țigări șefului, lucru neplătit în weekend. Practic îți vinzi viața pentru mărunțis.

“The problem with the rat race is that even if you win, you’re still a fucking rat.” Lily Tomlin – ceva comediant

Dacă ai mai citit chestii de-ale mele, poate știi care-i filozofia mea de viață…

Evită ruina și expune-te la situații din care poți avea câștiguri fără limită…

Ca angajat, nu există chestia asta cu câștiguri fără limită. E exact pe dos. Există câștiguri limitate și sabia lui Damocles deasupra capului toată viața. Un om de 50 de ani, sau mai bătrân are șanse minime să-și mai găsească serviciu dacă e concediat.

Și mulți angajați la 50 de ani încă mai au ani buni de plătit rate la bancă pentru un apartament aflat într-o zonă oribilă, un fel de plantație construită fără niciun gust și cu costuri minime, special pentru ca angajații să poată locui aproape de zona industrială.

Iar mulți din cei care au șansa să lucreze până la pensie, ajung să trăiscă de azi pe mâine și abia să-și permită medicamentele.

O să-ți explic mai multe data viitoare despre chestia cu câștiguri fără limită și de ce dacă m-aș putea întoarce în timp la momentul terminării liceului, mi-aș da două ordine.

  1. Nu te duce la facultate
  2. Începe cât mai repede să-ți faci o afacere și nu te angaja niciodată

Singura opțiune de a avea o viață așa cum îți dorești e să înveți afaceri și să construiești afaceri.

Ce spui? E greu? E riscant?

Așa e. Dar doar așa poți crește. Nu la un serviciu unde te omoară stresul (din păcate multora li s-a întâmplat). Și nici la unul unde te prefaci că muncești și firma se preface că te plătește.

Și încă ceva. Nici măcar nu e mai greu să reușești în afaceri decât să te prostituezi și umilești ca angajat toată viața.

Tot ce înveți pe parcurs vei folosi ca să-ți servești clienții. Ei te vor judeca, nu niște șefuleți care au ajuns în poziția să ia interviuri și să decidă pe cine angajează dar care sunt și ei la rândul lor niște sclavi.

„In 1989, câțiva tineri evrei din Alep au ajuns în New York, ultimii care au părăsit Siria. Un prieten s-a dus să-i întâmpine și să-i ajute să-și găsească slujbe: ‘Noi nu servim slujbe’ au spus. Au început să vândă încălțăminte în Harlem și în Bronx și 30 de ani mai târziu toți au case imense.”

Doar când ai propria afacere simți că munca pe care-o faci are o semnificație.

Doar așa poți avea o gândire independentă.

Doar așa îți poți controla singur destinul.

Doar așa te poți simți și poți să fii cu adevărat liber.

Doar așa te poți bucura când te apuci să muncești în fiecare zi, dimineața, sau la ce oră vor mușchii tăi.

Doar așa mintea, creativitatea și inventivitatea ta poate să atingă culmi pe care le credeai intangibile.

Doar așa ai opțiunea să-ți petreci fiecare minut al zilelor tale așa cum alegi tu, nu după un format scris de alții cărora nu le pasă de tine.

Doar așa poți să-i spui la o femeie care-ți jignește mama că e o idioată.

Dacă Bogdan ar comenta ceva la ordinele mele, și i-ar fi frică să le urmeze i-aș spune asta:

“Omule, viața ta a continuat după ce ți-ai pierdut părinții. Astăzi îți pierzi opțiunea de a merge la facultate și cea de a avea vreodată o slujbă. Crezi că asta te va ucide? Sau îți va face viața mai bună?”

Apoi, ca să mă asigur că ar avea succes într-un timp cât mai scurt, i-aș da și o carte cu cea mai bună rețetă pentru a reuși în afaceri.

Cartea e 80% gata. Încă lucrez la ea și dacă o vrei mai trebuie să aștepți cel puțin o săptămână.

Dacă povestea asta cu întorsul în timp n-o să se întâmple… mă consolez cu ideea că ea va schimba viața altor tineri, arătându-le calea către succes în afaceri și ferindu-i de a urma cursul trist al vieții după modelul “rat race”.

Până lansez cartea despre afaceri, te poți încălzi citind Ebook-ul “Maestro del Dinero” care te va ajuta să înțelegi banii, ceea ce nu-ți va strica deloc în afaceri.

Comments

  1. Adrian Ionita

    Nu e chiar asa cu facultatea. Depinde mult de facultatea in speta, si de sectia unde intrii. Majoritatea da exista ca sa aiba si profesorii un salariu. Dar exista si facultati serioase, greu de terminat. Ce inveti din ele ? In primul rand inveti sa gandesti si sa iti largesti orizontul in specialitatea aia. In ziua de azi in 2-3 ani deja ce ai invatat e de domeniul trecutului DAR daca inveti „de ce” si nu numai „cum” vei avea mereu o baza solida de cunostinte si re adptarea la noile tehnologii va fi mult mai usoara ca nu trebuie sa o inveti ci doar sa o intelegi.
    Spre ex calculatoare. Daca ceea ce faci e doar sa inveti sa faci pagini web in libajul X, in scurt timp veu vedea ca trebuie sa reinveti libajul Y apoi apare tehnologia Z. Vei alerga mereu dupa astea fara sa fii vreodata stabil pe picioare. Daca intelegi cum functioneaza un web, tehnologia din spatele lui, tehnologia de retele, cum functioneaza astea, adica basicul, atunci nu vei avea mari probleme indiferent ce tehnologii apar. Citesti despre ele, intelegi la ce se adreseaza si gata, e cel mult un nou limbaj. Am scris la viata mea in o multime de limbaje, la facultate cred ca in anul 4 invatam 1 pe saptamana. Idea era ca daca inveti fara sa intelegi atunci la un moment dat ajung inevitabil in colaps. Daca inveti baza, restul e simplu
    Scoala in general ar trebui sa iti creeze un bagaj de cunostinte care sa te ajute si sa iti creasca capacitatea de a gandi (logic – matematica, real – fizica, imaterial – literatura, filozofia)
    La fel ca mai sus, daca le inveti pe de rost, atunci da e degeaba. Ideea e sa le intelegi structura si sa iti antrenezi creierul. Da 80 din profesori o au pe aia „80 din literatura e memorie” dar de aia ei sunt profesori ca nu stiu altceva 🙂 Nu trebuie sa pici in aceeasi capcana.
    Gandeste-te cum ar fi daca nu ai avea 8 clase de mate. Pai nu ai putea spune daca ti s-a dar restul corect. Daramite sa cantaresti 2 oferte sau 2 decizii. Ce afaceri poti face daca nu poti gandi si lua decizii ? Prin afaceri inteleg afaceri serioase nu, deschid un magazin si omor un fraier 24h pe zi la tejghea sau inchiriez 3 calculatoare si prind 3 amarati sa imi scrie soft … In romania predomina afacerile astea cu castig minimal si bazat in principal pe plata mica a angajatilor. Asta ne e afacere e ciocoism

    1. Post
      Author
  2. Dan

    Când lansezi cartea? Sunt un student de doar 20 de ani, însă paralel cu facultatea am prins un job la un ziar destul de mare. În firmă intră 600+ de milioane zilnic, dar la sfârsitul lunii angajații sunt plătiți cu 1500 de lei. Pe lângă toate astea, trebuie să suporți mitocănia și prostiile șefilor, total neîntemeiate. De mult timp visez la o afacere, o garsonieră cu banii jos unde să stau ( mi-au murit ambii părinți când eram mic) . La jobul actual simt că-mi irosesc potențialul și viața. Stresul de la servici îl aduc la rândul meu, în relația mea cu ceilalți. Am venitul de 2500 de lei, bani care-mi rămân în mână după chirie și cheltuieli. Dacă îmi poți oferi un sfat, spune-mi te rog ce ar trebuii să fac ca să mă eliberez din situația asta? Când vei lansa cartea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.