Povești cu mâncare, evrei, religie, mafioți și restaurante

Pe la sfârșitul anilor 80’, Tony a fost dat afară de la serviciu și a pornit un mic cazino clandestin în Ozone Park din New York. Operațiunea se desfășura într-o clădire a mafiei și Tony primise “licență” de la unul dintre mafioți.

“Tony, cum merge treaba cu cazinoul?” l-a întrebat într-o zi Louis Ferrante, un fost mafiot transformat în scriitor.

“Ca naiba. Dacă nu cresc încasările trebuie să închid.”

“Spune adevărul că nu vreau să te storc. Deja ești cu cineva și nu mă bag peste treaba voastră.”

“Nu mint. Cred că nu-i bun locul.”

“Nu-i problemă cu locul. Dă-le ceva de mâncare.”

Peste o lună se întâlnesc din nou.

“Hey Lou!”

“Hey Ton’! Cum merge afacerea?”

“N-am crezut în treaba cu mâncarea, dar am încercat-o și a funcționat. De când servesc mâncare, locul e plin tot timpul.”


Nea’ Brujac era un moșuleț pe care toți copiii din bloc îl iubeau. În spatele blocului erau câteva garaje lângă un mic spațiu verde unde eu și fratele meu Mihnea ne jucam cu ceilalți copii. Acolo era și garajul lui nea’ Brujac, care nu avea mașină, dar folosea garajul să țină în el tot felul de șunci, jamboane și slănină. 

De multe ori ne chema și ne tăia la fiecare câte o bucățică de slănină. Bă băiatule! Și acum îi simt gustul și salivez! Cum să nu-l iubești, sau să-l uiți vreodată pe nea’ Brujac?


La evrei există o veche regulă religioasă care probabil i-a ajutat să supraviețiuască peste milenii și să rămână uniți ca popor în ciuda multor atrocități și pribegii.

Evreii nu aveau voie să mănânce decât împreună cu alți evrei și la masă era recomandat să discute despre Torah. 

Legea asta, în lumea antică religia era efectiv lege, a ținut în primul rând familiile și comunitățile locale strâns unite.

Dar nu numai atât. Atunci când un evreu călătorea în altă localitate trebuia să caute alți evrei cu care să mănânce. Fiecare masă era o ocazie pentru a strânge relațiile sociale între ei și pentru a-și întări învățăturile religioase. 

Și de obicei oamenii mănâncă cel puțin o dată pe zi.

Dar toate religiile din lume au reguli și obiceiuri legate de mâncare, transmise din generație în generație.

“Cei care mănâncă împreună, stau împreună.”

Lumea modernă e în multe feluri ruptă de natura umană. Mâncăm din ce în ce mai multe chestii care n-ar trebui să se numească mâncare. Mâncăm singuri, sau mâncăm cu străinii în timp ce legăturile cu cei dragi ni se subțiază din ce în ce mai mult până se rup.

Stresați să nu întârziem la lucru, ne grăbim copiii dimineață să înfulece ceva singuri la masă înainte să-i ducem la grădiniță sau la școală.

Oamenii n-au cum să fie fericiți dacă n-au un trib în interiorul căruia să se simtă protejați, să se simtă liberi să fie așa cum sunt ei, alături de care să-și împărtășească gândurile, sentimentele, trăirile și ideile.

Și bineînțeles… n-au cum să fie sănătoși dacă mănâncă mâncare falsă sau mâncare gunoi (junk-food).

Îndepărtându-ne de religie, am pierdut legătura cu tribul și cu înțelepciunea transmisă din generație în generație cu ajutorul bisericii. Înțelepciune care ne învăța cum să mâncăm mai sănătos și cum să creăm o sinergie între nevoia noastră de a ne hrăni și cea de socializare.

Las deocamdată în punctul ăsta discuția despre religie, dar poveștile cu mâncarea nu le-am încheiat.

Coșmaruri în bucătărie cu Gordon Ramsey

Săptămâna trecută m-am uitat împreună cu Patri la un episod dintr-un reality show cu super-cheful Gordon Ramsey. Kitchen Nightmares (Coșmaruri în Bucătarie) se numește.

În show-ul ăsta, deținători de restaurante din USA care aveau nevoie de ajutor îi scriau lui Gordon despre afacerea lor și despre problemele pe care le aveau.

Pentru fiecare episod, Gordon și echipa lui alegeau câte un restaurant, mergeau acolo să vadă care-i situația și apoi încercau să-l pună pe picioare.

În episodul la care ne-am uitat era un restaurant italienesc de care se ocupau un frate și o soră. Restaurantul era un adevărat dezastru și pierdea bani. Tatăl celor doi frați îi dăduse băiatului bani să înceapă afacerea, dar n-a fost suficient. De atunci, continua să-l finanțeze cu bani pentru a păstra restaurantul deschis.

După ce-a povestit puțin cu ei, Gordon s-a dus să vadă care-i situația în sala de mese, în bucătărie și să guste mâncarea. Totul era dezgustător. Mizerie în restaurant și în bucătărie, iar de mâncarea era o glumă.

Nu a găsit nimic în meniu care să se poată numi mâncare. Îar când s-a dus să vadă ce ingrediente folosesc și cum le gătesc, am fost șocat. 

Știu… știu… Ăsta e primul scop al televiziunilor. Să șocheze telespectatorii. Și e posibil chiar să regizeze chestii ca să-l atingă.

Totuși, hai să-i dăm măcar lui Gordon prezumția de nevinovăție.

Deci, vrei să știi ce-a găsit Gordon acolo? Carne de pui împuțită și înverzită care se folosea la gătit, sos de roșii fermentat, ulei de canola plin de depuneri pe care scria ulei de măsline.

În rest, nimic proaspăt. Carne de vită congelată pe care o serveau aproape crudă și o grămadă de ingrediente artificiale, pline de aditivi.

Imediat a început să-i certe pe proprietari și i-a făcut de râs în fața clienților cărora le-a arătat tot ce găsise în bucătărie.

Sper că nu asta e ce mai sigură mâncare

După ce-am văzut toate scârboteniile astea, am început să am diferite amintiri. Înainte de pandemie comandam mâncare de 3-4 ori pe săptămână. În restaurante mergeam rar pentru că e cam greu de mâncat civilizat cu un băiat de 5 ani și o fetiță de 2. 

Unul dintre felurile mele favorite era coaste de porc la grătar. Comandam mâncarea asta de la un restaurant cu bună reputație și era delicioasă… de obicei. Câteodată Patri îmi spunea: “parcă are un gust ciudat”. Simțeam și eu, dar mă mințeam că poate mi se pare și continuam să mănânc.

De la un timp, noi vinerea mâncăm pește și plănuisem pentru următoarea vineri să comand un fel de pește de la un restaurant mediteraneean, dar după ce-am văzut emisiunea n-am mai avut curaj.

Nici acum nu am și no me gusta. Mi-ar plăcea să știu că pot comanda cu încredere de la X sau Y, să mă bucur de o porție de mâncare gustoasă, gătită cu ingrediente proaspete.

Să ai un restaurant e una dintre cele mai dificile și competitive afaceri. Oamenii vor cea mai bună mâncare servită în cel mai frumos decor și cele mai bune servicii. 

Și mai vor ceva. Să coste cât mai puțin. 

În situația asta, ca proprietar de restaurant, cum faci să-i atragi pe oameni la tine în loc de zecile de localuri concurente aflate pe aceeași stradă?

Dacă totul e la superlativ, nu prea poate să fie ieftin. Dacă e prea scump pentru clienți și ai mai mulți cititori de meniu decât consumatori… mâncarea nu se vinde, începe să se strice și trebuie s-o arunci. 

În loc să faci bani aș cum sperai când ai deschis restaurantul, îi arunci pe fereastră și trebuie să aduci de-acasă pentru a-ți plăti angajații.

Nu e deloc o afacere ușoară și de aceea majoritatea restaurantelor se chinuie și multe nu reistă.

Ai fi surprins câte limite ale bunului simț, sau chiar legale sunt oamenii dispuși să întreacă atunci când le e amenințată supraviețuirea.

Dar oameni buni… Să gătiți cu ingrediente mucegăite, fermentate, alterate, sau vechi, nu poate să vă ajute cu nimic.

Serviți mâncare de calitate și oamenii vă vor recomanda. Din ce în ce mai mulți vor fi dispuși să plătească ceva în plus ca să se bucure de o masă bună fără să-și facă griji că poate bagă-n gură stricăciuni.

Nu credeam că o s-ajung vreodată să spun asta, dar dacă nu știi de la cineva de încredere, sau n-ai văzut cu ochii tăi ce se întâmplă în bucătăria unui restaurant, probabil e mai sigur să mănânci la McDonald’s. 

Ultima dată am mâncat la McDonalds în 2014, pe Champs-Élysées.

Mâncarea trebuie să fie ceva care să ne facă mai puternici și mai sănătoși, să ne aducă plăceri și bucurii și să ne apropie unii de alții.

Dar nu mâncarea falsă, sau cea stricată. 

Sunt sigur că există multe restaurante care se respectă și care fac totul cum trebuie și aș fi cel mai fericit să mă înșel în cazul câtor mai multe. 

Totuși, astăzi o să-mi comand câțiva burgeri de la „Mec” (mănânc doar chifla cu salată :D).

Până data viitoare te rog ceva. Hai să le facem reclamă celor care merită pentru că merită și chiar le faci un mare bine atât lor, cât și altor oameni care vor vedea recomandarea ta și vor știi că pot să cumpere liniștiți de acolo.

Dacă ai văzut cu ochii tăi ce se întâmplă în bucătăria unui restaurant, sau ai lucrat într-unul și ai motive să crezi că face treabă bună…

  1. Povestește-ne totul în comentarii și spune-ne cum îl cheamă (mai ales dacă e din Oradea. 😀).
  2. Apoi… dă-i share la articol (poți face asta și fără pasul 1).

P.S. Dacă vrei să vezi de ce mănânc aproape numai carne, află cum vegetarianismul mi-a distrus sănătatea și cum am reușit să-mi revin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.